Tema pentru acasă de Nicolae Dabija

coperta-tema-pentru-acasa-nicolae-dabijaTitlu: Tema pentru acasă
Autor:Nicolae Dabija
Numărul de pagini: 415
Genuri: YA, istorie, dragoste
Descriere: 
La şcoala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorităţi de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „duşmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzeşu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar şi să-şi dea seama de dragostea lor.

O săptămână le-a trebuit soldaţilor ca să-i găsească. Şapte zile au fost de ajuns ca Mihai şi Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, şoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temniţă niciunde şi nicicând.

A spune cuiva te iubesc este o invitaţie la veşnicie.

Nota: 5/5
♥  ♥  ♥  
♥ 

Cu ajutorul cărţii Tema pentru acasă, Nicolae Dabija reuşeşte să ne transporte direct în…trecut. De fiecare dată când deschideam această carte, cu uşurinţă reuşeam să mă desprind de realitate şi să trăiesc alături de personajele frumos descrise de către autor.
Pe lângă faptul că ne învaţă ce este dragostea adevărată, Maria şi Mihai reuşesc să ne  dea şi o lecţie de viaţă, o lecţie de viaţă şi de moarte.

“Noi, cei atât de pregătiţi pentru moarte, suntem atât de nepregătiţi pentru viaţă.” 

P1060335.jpg

Tema pentru acasă este o carte despre durere şi despre oameni. Pe lângă povestea de dragoste a Mariei Răzeşu şi Mihai Ulmu, găsim alte nenumărate istorii, care cu siguranţă te vor învăţa foarte multe despre oameni. Fiecare personaj are propria sa poveste şi mi-a plăcut faptul că autorul ni le-a prezentat pe majoritatea.

P1060342

Maria e o femeie puterinică şi deşteaptă. Ea a făcut tot posibilul pentru a salva persoanele pe care le iubeşte cel mai mult şi niciodată nu a încetat să lupte pentru ele. Nu era o persoană curajoasă, ci iubitoare. Iar când iubeşti pe cineva aşa cum iubeşte Maria, simţi că-ţi cresc aripi, simţi că nu mai ai nevoie de curaj pentru a face ce-ţi spune inima.

” Eu m-am născut să iubesc.”

Dragostea pe care i-o purta Mihai, era de asemenea, puternică, însă nimeni nu iubeşte ca o femeie. Faptul că era gata să moară pentru ea mi s-a părut clişeic şi fără sens, însă m-a încântat faptul că nu a făcut-o.

-Am să te omor!
-N-ai să poţi!
-De ce? 
-Pentru că eu am murit de mult.

P1060345.jpgDe asemenea, mi-a plăcut modul în care scrie autorul şi cu siguranţă voi citi şi alte cărţi scrise de Nicolae Dabija, atât de proză cât şi poezii. La lansarea acestei ediţii, Dabija a anunţat că lucrează la încă un roman de dragoste, pe care-l va sfârşi în această vară probabil.

P1050020.jpg

Mulţumesc editurii şi librăriei bestseller pentru că mi-a oferit un exemplar în schimbul părerii mele sincere.

P1060347

“Cei care vorbesc, orice ar vorbi, sunt arestaţi. De la o vreme însă, sunt arestaţi şi cei care tac. Bănuiesc că aceştia o fi gândind greşit.”

“Răspunsurile aşează lumea, pe când întrebările o aruncă în aer, explodând-o.”

“Avea răspunsuri pentru toate întrebările, mai ales pentru cele care nu se pun niciodată.”

“Voi sunteţi în postura dopului care a ajuns să se creadă mai important de cât sticla.”

“… răul şi durerea nu întotdeauna sunt lucruri identice.”

“Iubirea ce-o port face să mă simt liber chiar şi închis.”

“Dacă aş putea să iau viaţa de la capăt tot pe asta aş alege-o.”

“Somnul vindecă, moartea vindecă.”

“Înviază mai întâi, dacă vrei să mori.”

“Era precum un stejar uitat de secure într-un şes care a fost odată pădure.”

“Durerea e unica bucurie a vieţii mele. Dacă încă mă mai doare ceva, înseamnă că încă n-am murit de tot.”

“Şi la moarte se ajunge tot prin viaţă, se gândi.”

“Toată viaţa, Ulmule, este un război.”

“Trăia incredibila poveste a unui mort care doreşte, dar nu poate învia nicidecum.”

“În viaţă e ca în medicină: ceea ce nu-ţi face rău ar putea să-ţi facă bine.”

“-Viaţă în afara puşcăriei noastre există poare?, îi arătă o pasăre trecând peste sârme şi îi spuse:
-Uite-o! “

“Iadul e pretutindeni. El e fără de margini.”

“Toţi suntem condamnaţi: şi voi, întemniţaţii, şi noi, temnicerii.”

“Sunt singur pe lume. Şi am nevoie de tine. Ajută-mă, Maria. Ajută-mă să trăiesc.”

“Eu sunt cel ce sunt. O lume care pleacă. O lume care a şi murit.”

“Eu credeam că suferinţele mari te dezgustă de viaţă. Dar ele te fac s-o iubeşti şi mai mult.”

GooseNoBackground

Advertisements

4 thoughts on “Tema pentru acasă de Nicolae Dabija

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s